Hristos a înviat! Voi cum ați petrecut Paștele? Eu abia ce m-am întors din Chișinău și abia aștept să vă povestesc cum a arătat primul meu Paște departe de casă petrecut altfel. Să începem!

Eu și prietenul meu am decis ca de Paște să mergem la bunicii lui de la Chișinău și să petrecem alături de ei. Zis și făcut! Am cumpărat bilete de tren și am așteptat până miercuri, 4 aprilie. Trenul a pornit pe la ora 19:00 și eram destul de entuziasmați. Pe la orele 02:00 – 03:00 ajungem la vamă, apoi intrăm în Moldova și cam pe la ora 10:00 ajungem la Chișinău. Destul de lung drumul, dar măcar am dormit cum se cade.

Până să vă povestesc despre ce am vizitat și am văzut la Chișinău, simt nevoia de a vă împărtăși câteva detalii legate de oraș în sine. Ei bine, după cum bine știți, orașul Chișinău este capitala Republicii Moldova. Orașul este așezat în partea de sud-est a Podișului Central al Moldovei și este străbătut de râul Bâc, afluent al râului Nistru. În prezent, Chișinăul este divizat în 5 sectoare: Centru, Botanica, Buiucani, Râșcani și Ciocana și are o populație de aproximativ 686.000 de locuitori.

Reîntorcându-mă la poveste, ultima dată când i-am văzut pe bunici a fost de Revelion când am petrecut tot în Moldova, deci a trecut ceva timp. Ne-a fost dor de ei. Ajungem, despachetăm, mâncăm și ne gândim oare pe unde să ieșim. Am stat la Chișinău timp de 5 zile și a fost atât de cald și de frumos în fiecare zi, încât aș fi regretat dacă nu aș fi ieșit să mă plimb. Am căutat pe internet câteva obiective turistice din Chișinău și mi-a sărit în ochi Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

20180405_150547-EFFECTS

20180405_151214-PANO

Am pornit înspre centru și am ajuns pe strada 31 august 1989. Am intrat în muzeu și după ce am achiziționat bilete la intrare am început să vizităm toată clădirea. Am urcat la etaj, unde sunt expuse artefacte din diferite perioade istorice. Acestea sunt împărțite pe diverse săli, începând cu perioada preistorică, Evul Mediu, Basarabia în Epoca modernă din sec. al XIX-lea, Basarabia în prima jumătate a sec. XX, precum și Basarabia în cel de-al Doilea Război Mondial și represiunile staliniste.

afisamol 1

După ce am terminat la etaj am coborât la subsol și am vizitat expoziția denumită Moldova sovietică: între mituri și GULAG. Această expoziție face parte din cadrul Muzeului Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice. Acolo sunt expuse diverse obiecte personale ale foștilor deportați, mărturii ale supraviețuitorilor sau rude ale acestora, fotografii, scrisori și obiecte vestimentare. Expoziția în sine reprezintă un memorial al victimelor terorii roșii, cât și un omagiu adus eroilor din această perioadă.

La parter am intrat într-o altă cameră unde erau expuse arme și echipament militar utilizat în fiecare epocă, începând cu epoca paleolitică și terminând cu cea de-a doua jumătate a sec. al XX-lea. Pe lângă armele impresionante am putut admira și diferite piese de îmbrăcăminte care alcătuiau uniforme militare. În capătul acestei încăperi se afla o altă cameră amenajată în așa fel încât reprezenta, de fapt, o altă expoziție, și anume Instrumente medievale de tortură.

La interior erau expuse diferite obiecte de tortură, iar alăturat erau plăcuțe care dețineau informații legate de denumirea metodei de tortură, epoca în care a fost folosită, precum și o descriere amănunțită a fiecărui procedeu în parte. Destul de sinistru, dar interesant.

20180405_162120

Am lăsat camera de tortură în urmă și am continuat către ultima încăpere: Diorama Operația Iași-Chișinău. O cameră special amenajată care reproduce fidel o adevărată operă de artă, o priveliște a unui câmp de bătălie care reproduce, de fapt, o luptă din vara anului 1944 de lângă satul Leușeni, pe Prut. Un tablou cu adevărat impresionant.

20180405_150045(0)

Am terminat de vizitat muzeul și am ieșit în curtea exterioară unde era amenajat un leagăn. Am profitat de ocazie și ne-am dat în leagăn până ne-a luat amețeala. Ne-am simțit din nou copii. Apoi am luat-o pe bulevardul principal și am ieșit la monumentul lui Ștefan cel Mare, apoi la Arcul de Triumf și ne-am plimbat puțin prin Gradina publică Ștefan cel Mare și Sfânt. Cam atât pentru prima zi.

20180405_170535-EFFECTS

A doua zi am decis să mergem prin parc. Am ales parcul Valea Morilor. Bineînțeles că soarele a fost cu noi și de data asta și a strălucit mai tare ca niciodată, căci la finalul zilei am observat că m-am cam prăjit pe față. :)) Ne-am plimbat pe lângă lac, am văzut și câțiva sportivi care dădeau de zor la padele, apoi am ajuns la niște fântâni și scări din marmură și OMG ce priveliște!

20180406_163238

La finalul zilei, după ce ne-am întânit și cu verișoara prietenului meu ne-a fost cam foame și am zis să mergem să mâncăm. Am ales London’s SteakHouse și OMFG ce mâncare și gust! Eu am comandat o costiță de porc, iar prietenul meu niște steak de vită. A fost genial, plus că mâncarea a venit cam în 10-15 minute, iar ospătarul a fost foarte amabil. Cred că era și el fericit că vine Paștele. :)) Oricum, Big Like!

În ziua următoare ne-am decis să vizităm Grădina Zoologică. Am ajuns acolo, ne-am cumpărat bilete și am pornit la pas prin parc. OK, dacă ai fost vreodată la noi în Băneasa la Grădina Zoologică, ei bine, e puțin mai frumos acolo…poate puțin mai mult. Csf, nu toate au câte un plus în Chișinău. Oricum, am putut vedea o grămadă de specii de animale, însă parcul mi s-a părut destul de mic.

20180407_16511920180407_170732-EFFECTS

După ce am plecat de la Zoo ni s-a făcut cam foame așa că am zis să mergem la Andy’s Pizza. Afară era soare, însă bătea destul de tare vântul și am zis să ne încălzim puțin. Am comandat ceai cu biscuiți cum numai acolo găsești, plus niște cartofi prăjiți cu palline. Încă un Big Like! Totul a fost mult prea bun, iar comanda a durat numai câteva minute. Yummy!

IMG-20180407-WA0010

Am continuat mai departe și am zis să mergem în Parcul Valea Trandafirilor. Auzisem că pe acolo e și o tiroliană, un lac, bărcuțe. Am zis, why not?! Am ajuns în parc, am căutat ceva timp tiroliana și am văzut un copil cum zboară printre copaci de la un capăt la celălalt al parcului. Am mers și noi în acea direcție și am găsit tiroliana. Senzația a fost prea tare, însă a durat cam puțin, csf. Apoi am decis să închiriem o bărcuță și să pedalăm pe lac. Se înnopta încet, iar priveliștea era de vis și destul de liniștitoare. A fost super-super!

IMG_20180410_133509_480received_2109159905969144

Apoi a venit noaptea de înviere, am mers la biserică apoi am venit acasă și am mâncat. Sincer, cred că doar asta e destul de important de menționat când vine vorba de Paște sau de Crăciun, să spui că ai MÂNCAT, adică nu prea ai de ales când mergi la bunici. Nu de alta, dar nu cred că vrei să-i vezi supărați că au făcut mâncare cât pentru o armată și nu mănânci tot, căci după vor spune că nu îți place ce au gătit! Oricum, am mâncat, apoi am mai stat, apoi iar am mâncat și tot așa. :))

IMG_20180409_230020_933Prima și a doua zi de Paște le-am petrecut cu bunicii și cu Fred, un ciobănesc german, care chiar dacă are cam aceeași înățime cu cea a prietenului meu, de vreo 2 m. când se ridică în două labe, este atât de jucăuș și aleargă prin toată curtea cât e ziua de lungă. Abia aștept să îl revăd, mai ales că acum mă recunoaște.

Cam așa am petrecut Paștele anul acesta la Chișinău. Mi s-a părut super interesant că am aflat lucruri noi legate de obiceiuri din Moldova, de mâncare tradițională și am văzut alte locuri. Poate mai fac o încercare și de Crăciun. Nu de alta, dar sunt curioasă ce vor găti atunci. :))

Vă mulțumesc pentru suținere și vă aștept cu drag la următorul articol!

UPDATE! Dacă vrei să citești articolul Aventuri în Țările Baltice, apasă AICI.

UPDATE! Dacă vrei să citești articoul Călătorie în Polonia, apasă AICI.

UPDATE! Dacă vrei să citești articolul Calătorie în „Cehoslovacia”, apasă AICI.

UPDATE! Dacă vrei să citești articolul Prima lună în America – (Jurnal de călătorie), apasă AICI.

See you soon! 😉