Anul 2020 nu încetează să mă suprindă prin multitudinea de provocări și coincidențe pregătite să-mi testeze abilitățile de autoadaptare.

Încă de la izbucnirea pandemiei de COVID-19 și odată cu instaurarea stării de urgență în România, am crezut cu tărie că vara aceasta va fi compromisă din cauza restricțiilor de călătorie în afara țării.

Însă, cu toate că pronosticurile de planificare ale unei călătorii în străinătate păreau să fie potrivnice, iată că destinul m-a suprins din nou, de această dată într-un mod plăcut, oferindu-mi șansa să mă reîntorc într-una dintre cele mai frumoase țări din inima Europei, Republica Cehă.

În acest articol vă voi prezenta planificarea unei călătorii de 7 zile în Republica Cehă, timp în care am vizitat atât Praga, cât și alte orașe din împrejurimi, precum și modul în care am văzut această experiență din perspectiva unui călător în vremea pandemiei. Așadar să începem! 😀

Am zburat la Praga în după-amiaza zilei de 31 iulie prin compania aeriană Wizz Air. Zborul a fost însoțit de câteva turbulențe cauzate de curenții puternici de aer, însă am aterizat cu bine după numai 1h 40min, ajungând mai devreme decât ora preconizată.

Parcarea Aeroportului Václav Havel la un volum redus de zboruri

Aeroportul Vaclav Havel din Praga este micuț, în ciuda faptului că este principalul aeroport din capitală, dar deosebit de practic. Am străbătut foarte repede aeroportul, iar bagajul de cală mi l-am preluat în doar câteva minute. Bănuiesc că acesta ar fi un avantaj al pandemiei; zboruri mai puține și timp de așteptare mult mai scurt.

Orașul Praga mi s-a părut deosebit de frumos din punct de vedere arhitectural, fiind exact așa cum mi-l aminteam în urmă cu 4 ani. Desigur, au fost construite între timp noi clădiri de birouri și hoteluri, însă bunul gust s-a păstrat. Traficul prin oraș a fost surpinzător de liber, iar acest lucru putea fi cauzat atât de pandemie, cât și de ora la care l-am străbătut de la un capăt la celălalt, majoriatea oamenilor fiind încă la serviciu.

Grădina Zoologică

În prima zi a călătoriei mele la Praga am decis să vizităm Grădina Zoologică din Praga (Zoo Praha). Încă din timpul facultății am aflat cât de mare și divers este acest parc zoologic, ocupând unul din locurile fruntașe în topul celor mai vizitate grădini zoologice din lume. Am rămas uimită de măreția și frumusețea acestui loc, fiind un orășel plin de animale adunate laolaltă din toate colțurile lumii.

Panorama orașului Praga de pe dealul Grădinii Zoologice

Vremea a fost deosebit de caldă în acea zi, însă comparativ cu vremea din România, aș putea spune că la Praga soarele nu s-a simțit atât de puternic. Cu toate că ecranele digitale din fața intrărilor principale arătau că până la sfârșitul zilei peste 4.500 de turiști au trecut pragul grădinii zoologice, vă pot spune că distanțarea socială a fost respectată, iar oamenii nu s-au îngrămădit în mod deosebit.

Un alt lucru pe care l-am observat în contextul călătoriei pe vreme de pandemie a fost că purtarea măștii de protecție în Rep. Cehă este obligatorie numai în cazul deplasării cu metroul și opțională pentru celelate mijloace de transport în comun. Barurile, restaurantele și alte magazine care își desfășoară activitatea la interior nu sunt restricționate, iar oamenii nu sunt nevoiți să poarte mască când se află în incinta lor. Acest lucru m-a surprins, ținând cont că în România există măsuri de siguranță mult mai stricte. Însă, desigur, aceste măsuri sunt adoptate ținând cont de numărul de cazuri înregistrate, care nu seamănă de la o țară la alta.

Unele dintre animalele pe care mi le-am dorit de foarte mult timp să le văd în realitate au fost pinguinii, focile, cangurii, elefanții și girafele, iar odată ajunsă la grădina zoologică le-am putut observa îndeaproape. Totodată, am urmărit și un spectacol în pavilionul destinat focilor, unde unul dntre dresori a prezentat spectatorilor cele mai noi trucuri și mișcări artistice învățate. 🙂

Vyšehrad – Monument cultural național

Într-una din zilele petrecute la Praga, am vizitat și ansamblul fortficat Vyšehrad. Ansamblul este construit pe colinele unui deal de pe malul râului Vltava, iar cea mai veche construcție din componența sa este Rotonda Sf. Martin, care datează din sec. al XI-lea.

Poarta de intrare în Cetatea Vyšehrad
Rotonda Sf. Martin

Încă de la intrarea în ansamblu am observat porțile masive de fier, precum și zidurile fortificate, care înconjoară cetatea. După ce am urcat câteva coline, am putut admira panorama orașului Praga, însoțită de imaginea râului Vltava pe fundal.

Panorama orașului Praga într-o zi ploioasă de august

După ce am pătruns mai adânc în ansamblul fortificat am zărit celebra construcție Bazilica Sf. Petru și Paul (Bazilika svatého Petra a Pavla). Această bazilică construită în stil neogotic și care datează din sec. al XI-lea seamănă foarte mult cu mult cunoscuta Catedrală Mitropolitană a Sfinților Vitus, Venceslau și Adalbert  din cadrul Castelului din Praga.

În curtea din spatele bisericii se află Cimitirul Vyšehrad, în care sunt înhumate cele mai faimoase și proeminente personalități ale culturii cehe. Printre aceste personalități se numără celebrii compozitori Antonín Dvořák și Bedřich Smetana, precum și scriitorul Karel Čapek și ilustratorul Afons Mucha.

Piața Wenceslas (Václav)

După ce am părăsit Cetatea Vyšehrad ne-am îndreptat către stația de tramvai pentru a ajunge la următorul obiectiv, și anume celebra Piață Wenceslas (Václavské náměstí).

Pe traseul către Piața Václav am străbătut diferite galerii pline de magazine și de cinematrografe. Astfel, am ajuns în interiorul Palatului Lucerna, unde am admirat opera lui David Černý, care îl prezintă pe Sf. Václav (ocrotitorul Boemiei) pe un cal întors cu capul în jos și care reprezintă o adaptare artistică a statuii deja existente în Piața Václav. Chiar lângă această statuie se află și cel mai vechi și funcțional cinematograf din Boemia, Cinematograful Lucerna (Kino Lucerna), care rulează producții încă din 1909.

Statuia Sf. Václav (interpretarea artistului David Černý)
Intrarea în Cinematograful Lucerna

Piața Václav are o însemnătate deosebit de profundă pentru cetățenii cehi, deoarece desemnează locul celor mai importante adunări, manifestări, comemorări și serbări din Praga. Nu întâmplător, această piață a fost denumită la început, Piața de Cai (Koňský trh), deoarece în Evul Mediu, acest loc servea drept principal punct de întâlnire al comercianților și țăranilor din zonă.

Piața Václav
Statuia Sf. Václav

Totodată, în timpul evenimentelor care au avut loc în timpul Revoluției de Catifea din 1989, Piața Václav a servit drept principal loc de desfășurare al demonstrațiilor de stradă împotriva regimului socialist.

Muzeul Național din Praga

Nu am putut să nu observ grandioasa clădire din spatele statuii Sf. Václav, cunoscută drept Muzeul Național din Praga (Národní muzeum).

Această clădire istorică fondată în anul 1818 deține o colecție de peste 14 milioane de exponate de istorie, artă, muzică și bibliotecă. Adică muzeul deține mai multe exponate decât întreaga populație a Rep. Cehe. 😀

Unul dintre membrii de seamă ai vieții politice și culturale din sec. al XIX-lea, František Palacký, s-a implicat înseosebi în fondarea Muzeului Național, iar în prezent, acesta continuă să existe în viața cehilor, deoarece chipul său este printat pe fiecare bancnotă de 1.000 CZK. 🙂

Din păcate, timpul mult prea scurt nu ne-a permis să vizităm muzeul, însă optimismul îmi spune că data viitoare voi avea mai mult noroc și îi voi putea admira și faimoasele colecții.

Cetatea din Praga

Un alt obiectiv de neratat de pe lista noastră a fost, bineînțeles, celebra Cetate din Praga (Pražský hrad). Locul nu-mi era deloc străin, deoarece am reușit să-l vizitez și în urmă cu 4 ani, însă de această dată l-am văzut cu alți ochi. Această cetate impunătoare, care veghează asupra orașul Praga de pe culmile sale înalte este inclusă în Cartea Recordurilor Mondiale ca fiind cea mai vastă incintă fortificată veche din lume.

Intrarea principală către Cetatea din Praga

Unul din lucrurile pe care nu le știam despre Cetatea din Praga atunci când am vizitat orașul pentru prima dată este că atunci când steagul este arborat în Curtea Principală, președintele Rep. Cehe se află în interiorul incintei sale.

Odată ce am trecut de filtrul de securitate și am străbătut Curtea Principală, am ajuns în fața celebrei Catedrale a Sf. Vitus. Această catedrală romano-catolică remarcabilă fondată în sec. al X-lea este construită în stil gotic și reprezintă centrul Arhiepiscopiei de Praga.

Acest simbol al culturii cehe a rămas în picioare în ciuda războaielor și a trecerii timpului, fiind martorul celor mai importante evenimente istorice. Printre aceste momente, istoria modernă amintește de ceremonia funerară avută loc la Catedrala Sf. Vitus a celei mai importante personalități din istoria Cehoslovaciei și a Rep. Cehe democrate, Václav Havel.

Chiar și în vreme de pandemie am remarcat faptul că faimoasa Cetate din Praga nu duce lipsă de turiști, chiar dacă numărul acestora este vizibil mai mic, majoritatea fiind cehi sau europeni și mai puțin asiatici.

Astfel, am reușit să vizităm incinta Catedralei Sf. Vitus și să admirăm vitraliile deosebit de frumos pictate, precum și elementele arhitecturale impunătoare și remarcabile.

Podul Carol

De la Cetatea din Praga, pașii ne-au ghidat în jos către cel mai faimos pod al orașului Praga, Podul Carol (Karlův Most). Astfel, după ce am străbătut celebrul cartier vechi Malá Strana, amintit în operele sale de unul dintre cei mai faimoși scriitori cehi, Jan Neruda, și după ce am trecut pe lângă Ambasada României la Praga, am ajuns la Podul Carol, care face legătura dintre Orașul Vechi (Staré Město) și Orașul Nou (Nové Město).

Ambasada României la Praga

Construcția podului a început în timpul domniei regelui Carol al IV-lea, în sec. al XIV-lea și a fost încheiată abia în sec. al XV-lea. Printre denumirile pe care le-a purtat de la începuturile sale se numără Podul de Piatră (Kamenný most) și Podul Pragăi (Pražský most).

Podul are o lungime de aproximativ 515 m. și este împodobit de o parte și de alta de 30 de statui sculptate în stil baroc, care datează din sec. al XVIII-lea și care întruchipează sfinți ai religiei romano-catolice, precum și alte personaje importante din istoria Cehiei. Aceste statui sunt în prezent înlocuite de replici pentru fi conservate.

Acestea fiind spuse, turul nostru în capitala Rep. Cehe s-a apropiat de sfârșit. Din păcate, timpul nu ne-a permis să vizităm și alte obiective emblematice ale acestui oraș atât de încărcat de istorie. Cu toate acestea, tind să cred cu bucurie că locurile pe care nu le-am putut vedea de această dată se pregătesc să ne impresioneze pentru data viitoare. 😀

În articolul viitor vă voi prezenta principalele obiective pe care le-am vizitat într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale Rep. Cehe, Kutná Hora, dar și cum a arătat o vizită la impunătorul Castel Sychrov din regiunea Liberec. Așadar, stați pe aproape! 🙂

Vă mulțumesc frumos pentru susținere! 😀

See you soon! 😉